”De când mi-ai apărut în
cale, viața pare mai frumoasă, lumea este mai bună, pentru că tu ești alături
de mine!”
Un dar al iubirii poate fi chiar o declaratie de dragoste. Nu ești niciodată prea bătrân pentru a fi îndrăgostit. Și pentru toți cei care iubesc, Ziua Îndrăgostiților este un moment special pentru a fi recunoscător pentru cel sau cea care ți-a fost un adevărat partener de-a lungul vieții.
La ”Casa Lili”, am vorbit acum câteva zile cu unul dintre cele mai longevive și mai frumoase cupluri. Parteneri de viață care au înțeles ce este iubirea adevărată, cum viața poate părea mai frumoasă și lumea poate fi mai bună alături de persoana potrivită.
- Bună seara, ne aflăm la Casa Lili și stăm de vorbă cu domnul doctor Stoiculescu și cu Mira, iubita soție a domnului doctor. Câți ani de căsătorie aveți împreună?
- 59 de ani.
- Mulți înainte, acum se fac 60 de ani!
- Mulțumim.
- O viață, o viață de om. Foarte frumos! Cum ați rezistat împreună atâția ani?
- Factorul major, în existența aceasta atât de îndelungată, a fost dragostea. Așa am început și așa suntem și acum. Pentru că eu am niște principii – unii prieteni spun că sunt cam rigide -, dar unul dintre marile mele principii a fost că nu mă însor decât cu fata de care sunt îndrăgostit. Și așa s-a întâmplat. M-am îndrăgostit și atunci m-am căsătorit.
- La câți ani v-ați îndrăgostit?
- La 30 de ani.
- Până la 30 de ani, n-ați găsit fata ideală.
- Nu. Și, de atunci, am rămas împreună. Mai mult decât atât, au fost și factori care ne-au apropiat foarte mult. Muzica, în primul rând, pentru că ea a făcut și Școala de Muzică și pianul, de asemenea. Am mers la concerte împreună, la Ateneu – unde aveam locul nostru preferat – și prietenii noștri și făceam audiții muzicale. Acesta a fost un factor de coeziune, să spunem de liant între noi. Ei, sigur că în orice viață mai există și mici evenimente, dar care se rezolvă prin înțelegere. Adică, fără a folosi elemente din acestea, distructive. Și lucrurile se aranjează foarte repede dacă ești înțelept. Și am mai spus încă ceva: noi nu am fost niciodată geloși.
- Nu ați fost geloși? V-ați iubit atât de mult și nu ați fost geloși.
- Nu, nu am fost geloși. Și astfel nu am avut acele probleme de gelozie. Adică sun unii care mor de gelozie sau se îmbolnăvesc.
- Mira, n-ai fost geloasă pe soțul tău?
- Nu. Fiindcă știu ce om este.
- Și acum cât de mult îl mai iubești?
- Eu cred că la fel de mult. Și, cu greu – acum că am stat aici, la dumneavoastră – m-am lipsit de el cu foarte multă greutate. Și până când a venit să mă vadă, mi s-a părut o eternitate.
- Deci, acum, dacă nu-l vedeți câteva ore, orele vi se par o eternitate.
- Da, nu chiar câteva ore, dar în orice caz după o zi mi se pare foarte, foarte mult fără el. Ce să zic? Oameni și oameni.
- Vă urez sănătate și la mulți ani fericiți împreună!
- (Doamna Mira) Mulțumim. În curând o să ne și sărbătorim.
Ca un ultim act de iubire, al domnului doctor Stoiculescu, a fost declarația sa de dăruire și iubire de-o viață pentru aleasa inimii sale, chiar acum câteva zile, când ne pregăteam pentru Ziua Îndrăgostiților. Acum câteva zile, toți cei de la Casa Lili ne bucuram de momentele acelea. Ieri, a fost momentul plecării la Domnul a medicului Stoiculescu, probabil în urma unei răceli mai puternice.
Domnul doctor Stoiculescu a lăsat iubire în urma sa, a plecat cu iubire în suflet.
Ne veți lipsi, dar știm că ați plecat într-o lume a iubirii și veți fi mereu în inimile celor dragi și ale noastre.
--------
La Editura Christiana i-au apărut următoarele cărți:
Omul şi criteriile/ Man and criteria, ediţia a doua revăzută, cu traducere în limba engleză de Carmen Paţac, 2012 (prima ediţie, numai cu textul în limba română, apăruse în 2007, la Editura Universalia din Bucureşti);
Ăsta sînt eu. Istorii personale, 2013;
Diogene pe creste și prin poieni, 2014;
Post Diogene. Tot eu sînt ăsta!, 2015.
Avea în pregătire un nou volum: Sobrietate șugubeață. (potrivit sursei)
Niciun comentariu:
Write comentarii