Batranetea sau invechirea omului

Toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba"
(Psalmul 101, 27).

În vechime, unele popoare erau conduse de către bătrâni: la romani, alături de rege era Senatul ("senex" înseamnă bătrân, în limba latină), la evrei bătrânii poporului făceau parte din Sinedriu, iar în Grecia antică, Sparta a fost condusă de Sfatul bătrânilor (Gerusia).

Bătrâneţea este un proces natural în evoluţia omului; astăzi, în toate ţările lumii se constată o îmbătrânire a populaţiei, deci prelungirea speranţei de viaţă, ceea ce arată progresele din medicină, căci ştiinţa poate încetini fenomenele caracteristice bătrâneţii.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, persoanele în vârstă sunt cuprinse între 60 şi 74 de ani, bătrâni sunt consideraţi cei între 75 şi 89 de ani, iar longevivi sunt cei de peste 90 ani. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ziua de 1 octombrie ca Zi internaţională a persoanelor în vârstă.

Impactul cu bătrâneţea poate modifica treptat corpul uman, degradându-l în timp, dar sufletul poate rămâne tânăr, căci dacă forţa fizică scade, cea spirituală poate rezista prin credinţă.

Chiar dacă oamenii îmbătrânesc, ei trebuie să îşi păstreze obiceiurile bune, gândurile frumoase, sufletele curate, să nu-şi piardă credinţa, ştiind că sunt "călători aici pe pământ" (I Petru 2, 11), trăind o bătrâneţe activă, cu speranţa mântuirii, spunând ca şi Sfântul Apostol Pavel: "Uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus" (Filipeni 3, 14).

Cei care au îmbătrânit în slujba lui Dumnezeu sunt ca nişte copaci încărcaţi de rod, sfaturile lor sunt ascultate de alţii, aşa cum vedem că scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii străbat veacurile, îndrumând generaţii întregi.
(fragmente din Ziarul Lumina)